Puzzle cu amintiri: 15 ani de PROSPORT!** Campionii au rememorat ce făceau în 1997, anul înființării ziarului. GALERIE FOTO

*Cel mai bun ziar de sport din România a sărbătorit ieri 15 ani de la înființare alături de câțiva dintre eroii care au populat paginile sale din 1997

*Marii campioni au rememorat ce făceau în 1997, anul în care a fost înființat ProSport.

Un pahar de șampanie și o felie de tort au fost pretextul pentru un puzzle cu amintiri: mai țineți minte ce făceați în urmă cu 15 ani? Întrebarea a produs zâmbete și nostalgie printre campionii prezenți la „ProSport 15 ani”. În 1997, Ilie Dumitrescu și Miodrag Belodedici își reglau ultimele șuturi ale carierei la echipe exotice de prin Mexic. Gabi Balint era antrenor, iar Ion Crăciunescu testa emoțiile de proaspăt președinte la Universitatea Craiova.
Elisabeta Lipă are un reper solid și plăcut: în acel an s-a născut fiul ei, Dragoș. Ivan Patzaichin era antrenor la lotul de kaiac-canoe. Își aduce aminte vag că s-a întors atunci de la Europene cu o barcă de medalii. „Vreo șapte, că asta era norma noastră”, rememorează „Amiralul”. Colecția ProSport, răsfirată în apropiere, îl corectează: au fost zece medalii, dintre care trei de aur…

„Nasty”, un boem

La ce viață năvalnică a dus, nici nu este de mirare că Ilie Năstase nu prea mai știe ce făcea în acel an. „Știu că nu eram prin țară. Cu un an înainte am candidat la primăria Capitalei”, spune primul lider ATP. George Boroi, actualul șef de la clubul Steaua, se mândrea cu un campion național de cros la tineret, din postura de tânăr antrenor, iar Ionela Tîrlea începea să-și facă un nume în atletismul mondial. Otilia Bădescu răspunde simplu: „tenis de masă”. Marian Drăgulescu și Andreea Răducan erau tinere speranțe, iar Sorana Cîrstea și Esthera Petre, pe atunci în vârstă de numai șapte ani, abia mergeau la școală…

Toți cei amintiți mai sus au venit alături de ProSport la sărbătoarea de ieri. Amintirile lor sunt, de fapt, o parte din cronica scrisă zi de zi de cel mai bun ziar de sport din România.

Chiar dacă n-am reușit să fiu alături de voi, vă urez cât mai multe ziare frumoase și numai bine. Îmi place noul format XL și sper ca gimnastica să vă dea motive de bucurie la Londra
Nadia COMĂ‚NECI

Atletismul românesc împlinește 100 de ani în 2012. La ceas aniversar, mulțumesc ProSportului pentru modul în care promovează sportul românesc și sper ca perfor­manțele de la Londra să vă determine să creați un ziar XXL
Sorin Matei

„Eram pescar la 15 ani”

*Ivan Patzaichin spune că în cei 15 ani de ProSport a cucerit cea mai dragă medalie din carieră, aurul olimpic de la Sydney 2000, din postura de antrenor

*În 1997, ProSport scria despre performanțele canoiștilor la Europenele de Plovdiv

Prins între două festivaluri de modă în care își va lansa brandul propriu, la Viena și Berlin, Ivan Patzaichin și-a făcut timp să fie alături de aniversarea ProSport.

Ce înseamnă 15 ani de ProSport?
15 de ani de imagine a sportivilor și ProSportul a avut grijă întotdeauna să redea imagini cât mai bune și cât mai frumoase ale sportivilor români. Eu unul sunt încântat. Întotdeauna ați scris frumos despre mine, lucruri reale și de aceea am dorit să fiu alături de voi să vă urez „La Mulți Ani!”, o continuitate cât mai lungă, să ajungeți la o sută de ani și de ce nu, să sărbătorim împreună.

Ce făcea Ivan Patzaichin la 15 ani?
Eram la pescuit, mergeam pe baltă, nici nu mă gândeam că voi face sport de performanță. Am început cam târziu, abia pe la 17 ani.

Ce făceați în 1997 când apărea primul număr?
Eram la Campionatul European cu băieții, era după Jocurile Olimpice, deja începuse pregătirea pentru noul ciclu olimpic și deja se contura planul pentru Sydney. Nu mai știu exact câte medalii am luat atunci, 7 sau 9, dar ne-am făcut norma. Era generația cu Andriev, Florin Popescu, Mitică Pricop, o generație frumoasă.

Între timp unii deja au devenit antrenori…
Da, anii trec, nici nu-i simți pentru că atunci când ai de lucru și faci ceva cu pasiune nu simți asta. Eu tot timpul am avut activități, întotdeauna mi-a plăcut să am ceva de lucru, să nu stau deoparte.

Care este cea mai importantă realizare pentru dumneavoastră în acești 15 ani?
Aurul olimpic de la Sydney 2000. Din postura de antrenor e cel mai important lucru pe care îl poți obține cu elevii tăi. Atunci, Pricop și Popescu m-au făcut să am parte de această trăire senzațională.

„Acum 15 ani aveam alte valori, eram altfel”

*Cu ocazia aniversării a 15 ani de ProSport, Miodrag Belodedici vorbește despre primul său contact cu presa sportivă și impactul acesteia asupra lui

*Miodrag Belodedici rememorează perioada în care colecționa copertele de ProSport

Fostul jucător al Stelei remarcă diferențele dintre felul de a fi al sportivilor din generația sa și cei din ziua de astăzi

ProSport a aniversat astăzi (n.r. ieri) 15 ani. Vă amintiți ce făceați atunci când a apărut primul număr al ziarului?
Mai aveam un an și mă întorceam în România, la Steaua. Să fiu sincer, nu știu exact ce făceam în 1997. Jucam fotbal, eram mai tânăr (râde). Îmi amintesc că revenirea mea a stârnit mult interes din partea publicațiilor sportive la momentul respectiv. A trecut timpul, nu mai joc fotbal și nici tânăr nu mai sunt.

Dacă nu ați fi fost jucător de fotbal, v-ar fi plăcut să lucrați pentru un ziar sportiv?
Da și nu. De fapt, nu. Pare o meserie foarte frumoasă. Călătorești mult, informezi oamenii în legătură cu evenimentele sportive, cunoști persoane pe care, de altfel, nu le-ai fi cunoscut, dar nu cred că aș fi excelat în domeniul ăsta. Mai degrabă mă pricep la a lovi mingea cu piciorul decât la relatarea acestui lucru.

Ce însemna, pentru un sportiv, să apară pe prima pagina din ProSport?
Acum depinde. Te referi la apariția într-un context favorabil, nu? (râde) Să fiu sincer, acum mulți ani, era o adevărată onoare să fii pe prima pagină a unui ziar sportiv. Asta venea ca un fel de completare a performanței pe care ai realizat-o pentru a ajunge acolo. Acum…

Acum situația nu mai este la fel?
Nu. E un fel de „eh, sunt pe prima pagină”. Erau alte vremuri, aveam alte valori. Pentru generația mea conta un astfel de lucru. Păstram coperta cu pricina, o lipeam pe perete, o arătam prietenilor: „Uite, am apărut săptămâna trecută, datorită nu știu cărui eveniment”. Acum, parcă din ce în ce mai multe ziare apar pe prima pagină cu subiecte care nu fac tocmai cinste acelora implicați în subiectul respectiv. Erau alte timpuri. (ia o pauză, zâmbește) Am tot spus asta, mă simt ca un bătrân care vorbește despre tinerețea lui de parcă ar fi fost acum câteva secole.